Neuropatia periferica
Neuropatia periferica este un termen folosit pentru descrierea unor afectiuni ale sistemului nervos periferic. Neuropatia periferica este o afectare lezionara in care, pe langa existenta sau nu a durerii, apar si alte semne. Poate incepe cu anumite semne de sensibilitate, tulburare manifestata prin durere sau prin senzatii anormale- furnicaturi, arsuri. Se poate manifesta si prin lipsa de sensibilitate. Aceasta cuprinde nervii cranieni, ai membrelor si trunchiului, de fapt toti nervii care nu apartin sistemului nervos central- care include creierul si maduva spinarii- sunt nervi periferici.
Neuropatiile pot afecta un singur nerv (mononeuropatie) sau mai multi (polineuropatie). Nervii asigura comunicarea dintre creier si muschi, piele, organele interne si vasele sanguine. Cand sunt afectati, nervii nu mai comunica in mod corespunzator, ducand la simptome precum durere si parestezii. Neuropatia periferica cuprinde de asemenea si o tulburare vegetativa, o tulburare de vascularizatie, de sudoratie, leziuni ale pielii, unghiilor. Poate surveni uneori la diabetici sau la persoanele care sufera de boli autoimune precum artrita reumatoida sau lupus. Unele carente de vitamine, medicamente si alcoolismul pot de asemenea sa afecteze nervii periferici.
Diagnosticarea neuropatiei periferice se realizeaza in general, in momentul in care subiectii nu isi mai pot executa activitatile zilnice din cauza durerii sau a ,,deranjului’’ provocat de neuropatie.
Tratarea afectiunilor de baza duce la vindecarea unor cazuri de neuropatie periferica, in alte cazuri, tratarea neuropatiei periferice se poate axa pe reducerea durerii. Nervii periferici au o uimitoare capacitate de regenerare, iar noile tratamente cu factori neurotrofici sau terapiile genetice pot oferi mai multe sanse de recuperare pe viitor.
Tratamentul neuropatiei periferice cuprinde o igiena a vietii de zi cu zi, o igiena a alimentatiei, o igiena psihologica. Pe langa o viata sanatoasa, in centrele de recuperare se efectueaza pentru tratamentul neuropatiei periferice o serie de proceduri precum masaj, electroterapie, kinetoterapie.
Recuperarea in sindromul motor
– evitarea aparitiei deformarilor si a atitudinilor vicioase, deoarece paralizia unor grupuri musculare determina dezechilibrul fortelor aplicate asupra unui segment. Musculatura intacta (antagonista) duce la deviatii, retracturi musculotendinoase, ele insele fiind cauze ale unor disfuctionalitati.
– evitarea atrofierii muschilor paralizati, in asteptarea aparitiei reinervatiei spontane. Atrofierea muschilor denervati este un proces sigur, dar de lunga durata, ceea ce permite aplicarea unui program ce vizeaza profilaxia acestei atrofii. Activarea muschilor paralizati se face fie prin stilmulari electrice, fie prin manevre kinetoterapeutice.
– cresterea fortei fibrelor musculare restante sanatoase, deoarece in majoritatea cazurilor lezarea nervului nu afecteaza toate fasciculele sau fibrele din structura muschiului, inervatia conservandu-se la unele dintre ele. Raportul dintre numarul fibrelor musculare compromise si al celor cu inervatie conservata va determina si gradul de paralizie a muschiului respectiv.
– refacerea imaginii kinestezice este un obiectiv cu atat mai important cu cat segmentul paralizat a fost supus si unei mobilizari gipsate mai prelungite.
– cresterea in continuare a fortei si rezistentei musculare pe masura ce reinervarea se produce, pentru ca pacientul sa se apropie cat mai mult posibil de performantele motorii de dinaintea accidentului.
– recastigarea coordonarii si abilitatilor.
Recuperarea in sindromul senzitiv
Aceasta problema trebuie abordata ca un obiectiv deosebit al kinetologiei recuperatorii. Sensibilitatea pierduta trebuie refacuta, caci de multe ori poate crea un handicap mai important chiar decat paralizia. Prima care se reface este sensibilitatea dureroasa, apoi cea tactila, iar sensibilitatea termica reapare in final mai intai pentru rece, apoi si pentru cald. Inainte de a incepe reeducarea propriu-zisa a sensibilitatii, scopul principal al recuperarii in perioada de anestezie totala a segmentului respectiv este de a preveni lezarea acestuia. Reeducarea propriu-zisa a sensibilitatii se realizeaza dupa inceperea refacerii spontane a sensibilitatii protopatice, avand doua obiective: refacerea stereognozei si a corectiei localizari a sensibilitatii. Refacerea stereognozei inseamna recastigarea capacitatii de recunoastere a obiectelor atinse, fara sa fie vazute.Refacerea localizarii senzatiei este necesara, deoarece reinervarea se poate face anarhic.
